Lansarea programului comun al Uniunii Europene şi Consiliul Europei - Susținerea eforturilor naționale privind prevenirea și combaterea discriminării în Republica Moldova
13 noiembrie 2015, CHIŞINĂU – Programul comun al Uniunii Europene şi Consiliul Europei - Susținerea eforturilor naționale privind prevenirea și combaterea discriminării în Republica Moldova –, a fost prezentat astăzi publicului. Proiectul face parte din Cadrul de Cooperare Programatică (PCF) pentru țările Parteneriatului Estic 2015-2017. Reprezentanţi ai Consiliului Europei, Delegaţiei Uniunii Europene, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, Oficiului Avocatului Poporului, Coordonatorul Naţional PCF şi de asemenea organizații non-guvernamentale și internaționale care activează în domeniul drepturilor omului au participat la evenimentul de lansare.
Ultima actualizare în Vineri, 13 Noiembrie 2015 19:22
Conferinţă organizată de Consiliul Europei si Comisia Electorală Centrală privind desfăşurarea alegerilor locale generale din luna iunie 2015
Între 5 şi 6 octombrie Consiliul Europei şi Comisia Electorală Centrală au organizat în comun la Chisinau conferinţa cu tema ”Rolul listelor electorale în asigurarea unor alegeri corecte și transparente”.
Fiind cea de-a doua conferinţă post-electorală din ciclul alegerilor 2014 – 2015, aceasta a reprezentat o o oportunitate in plus de evaluare a asistenţei oferită de Consiliul Europei şi alţi donatori in vederea consolidării proceselor democratice şi ajustarii acestora la necesitate.
Ultima actualizare în Miercuri, 04 Noiembrie 2015 18:28
Calls for Offers: Supply of universal reception and field strength meter for CCA
The Council of Europe is organising a Call for Offers for supply of universal reception and field strength meter for the Audiovisual Co-ordinating Council (CCA).
Entities interested in supplying the device to the CCA have to provide a technical specification of the product and a financial proposition (price) for the device.
The offers are sent to
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
by 30 November 2015.
Calls for offers: Supply of Media monitoring System
The Council of Europe is organising a Call for Offers for the supply of Media Monitoring system composed of software for storing audio/video recordings of programming services, software for its sampling, viewing, as well as database tailored to CCA media monitoring process.
Interested applicants have to provide a technical and a financial proposal. The technical proposal shall describe the plan and the approach how to deliver the expected results as well as outline the major components of its implementation. The financial proposal shall consist of an all-inclusive lump sum for the whole project and a breakdown of the key components.
The offers are sent electronically to
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
by 30 November 2015.
Ultima actualizare în Marţi, 03 Noiembrie 2015 15:01
Conferința regională privind Cooperarea inter-municipală: modele de consolidare a potențialului autonomiei locale
Kiev, Ukraina, 1 Octombrie 2015
Pe 1 Octobrie 2015 a Conferința regională privind Cooperarea inter-municipală: modele de consolidare a potențialului autonomiei locale a avut loc în Kiev în cadrul Cadrului de Cooperare Programatică (PCF) între Uniunea Europeană / Consiliul Europei pentru statele Parteneriatului Estic (PCF EaP) sub Programul: "Consolidarea Cadrului Instituțional al Autonomiei Locale." Acest eveniment de anvergură a fost dedicat dezbaterii experienței statelor-participante la Parteneriatul Estic în implementarea reformelor administrativ-teritoriale, co-operarea inter-municipală, reformelor sistemului administrativ-teritoriale, sarcinilor și provocărilor curente care contribuie la consolidarea capacităților autorităților administrației publice locale în exercitarea atribuțiilor prin consolidarea teritorială (amalgamare) și co-operarea inter-municipală. Participanții în special au discutat studiul privind co-operarea inter-municipală în țările parteneriatului estic: constatări și recomandări, pregătite de echipa de experții Consiliului Europei, care reprezintă EaP.
Ultima actualizare în Luni, 26 Octombrie 2015 13:13