COOPERÎND ÎMPREUNĂ SPRE O COMUNITATE MAI SIGURĂ (2011)
Autor: Academia M.A.I. „Ștefan cel Mare” ISBN 978-9975-53-058-3 Format: 20 x 14,5 Nr. de pagini: 46
Descarcă versiunea electronică în PDF
INTRODUCERE
Aspiraţiile de integrare europeană, rigorile statului de drept şi principiile democratice, la care Republica Moldova se aliniază, generează necesitatea iniţierii unui amplu proces de reformare a Ministerului Afacerilor Interne MAI, în vederea apropierii acestuia de comunitate.
În lucrarea dată este evidenţiată legătura dintre activitatea poliţienească comunitară şi problemele de conlucrare cu societatea civilă în Republica Moldova în scopul sporirii receptivităţii poliţiei faţă de necesităţile comunităţii. Acest model de activitate poliţienească încurajează o participare sporită a publicului la identificarea şi soluţionarea problemelor de securitate ale comunităţii prin intermediul activităţii în parteneriat.
Activitatea poliţienească comunitară este strâns legată de guvernarea democratică şi de serviciul poliţienesc care este responsabil, în primul rând, în faţa legii, nu în faţa Guvernului. Apărarea şi promovarea drepturilor omului sunt fundamentale pentru activitatea poliţienească comunitară şi ele trebuie să constituie o parte integră a procesului de instruire a poliţiei. Angajamentul şi conducerea competentă din partea conducătorilor de vârf sunt vitale pentru producerea schimbărilor.
CUPRINS
Introducere
1. Ce este poliţia comunitară?
2. De ce poliţia comunitară este importantă pentru locuitorii Republicii Moldova?
3. Cum pot fi incluse principiile poliţiei comunitare în activitatea poliţiei?
4. Cum putem înţelege comunităţile noastre?
5. Cum consultăm comunitatea noastră?
6. Cum soluţionăm problemele în cooperare cu partenerii identificaţi?
7. Cum evaluăm şi măsurăm rezultatele?
8. Cum trebuie să fie comportamentul funcţionarilor din cadrul poliţiei în relaţie cu societatea?
9. Cum vom disemina informaţia şi cum vom asigura integritatea şi confidenţialitatea ei?
10. De ce comunitatea cunoaşte mai bine cum să prioritizeze problemele decât poliţia?
11. Este acum poliţia responsabilă de soluţionarea problemelor fiecărei persoane? |