CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ” REFORMA PROCURATURII: STANDARDE EUROPENE ȘI BUNE PRACTICI”
Chișinău, 7-8 octombrie, 2015 Consiliul Europei a organizat Conferința privind ”Reforma procuraturii: standard europene și bune practici” în cadrul proiectului ”Susținerea reformei justiției penale în Republica Moldova” finanțat de Guvernul Regatului Danemarcei. Acest eveniment reprezintă una din activitățile implementate în cadrul Proiectului menționat, care are drept scop susținerea și facilitarea reformei Procuraturii din Republica Moldova.
Conferința a adunat consultanții internaționali ai Consiliului Europei, procurori din cinci țări Europene, precum și procurori de rang înalt din Republica Moldova, care împreună cu partenerii naționali și internaționali, au discutat și au împărtășit diferite probleme ce țin de procesul reformei și funcționării procuraturii în țările respective, avînd în vedere standardele Europene. Cele mai importante subiecte discutate în cadrul a celor două zile a Conferinței, s-au referit în principal la structura și funcționarea Procuraturii în diferite țări Europene și rolul acestora în sistemul justiției penale; transparența și independența procuraturii asigurată de organele sale de autoadministrare; angajarea, instruirea, cariera, calificarea profesională și procedurile disciplinare împotriva procurorilor.
Totodată, s-a atras atenția asupra discuțiilor existente cu privire la procesul reformei Procuraturii Republicii Moldova. Astfel că, participanții au avut posibilitatea să analizeze nu doar aspecte teoretice, dar și probleme practice, cu privire la care s-a încercat a se găsi soluții, care să corespundă standardelor Europene și bunelor practici.
Pe durata a celor două zile de discuții și prezentări, s-a constatat că indiferent de modelul de procuratură ales, Standardele Europene și Internaționale trebuie să constituie baza procesului reformei și funcționării Procuraturii, în vederea asigurării eficienței activității acesteia și atingerii scopurilor în cadrul sistemului justiției penale. |