Consiliul Europei mediază soluţia pentru depăşirea crizei constituţionale în Moldova
Chişinău, 03.06.2010 – Astăzi în Moldova, cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) au anunţat că vor organiza referendumul privind amendarea articolului 78 din Constituţie (ceea ce va permite alegerea directă a Preşedintelui), dizolvarea Parlamentului şi organizarea unor noi alegeri.
Soluţia de astăzi a fost atinsă în rezultatul eforturilor îndelungate de mediare depuse de Consiliul Europei şi Secretarul General Thorbjørn Jagland, după ce a devenit clar faptul că un compromis între Alianţa la guvernare şi Partidul Comunist din opoziţie nu era posibil de realizat.
Declaraţii
“Trebuie să urmăm în continuare drumul european şi sunt recunoscător Secretarului General pentru ajutorul acordat în definitivarea soluţiei pentru depăşirea acestei crize,” a declarat Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu.
Prim-ministrul Vlad Filat a declarat: “Este important să râmânem în continuare uniţi şi să asigurăm implementarea soluţiei atinse astăzi. Aceasta necesită sprijinul deplin al tuturor parlamentarilor Alianţei. Fără ajutorul Consiliului Europei şi intervenţia directă a Secretarului General nu am fi reuşit să punem capăt acestei crize”.
Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a adăugat “ Sunt foarte bucuros că noi putem, astăzi, să prezentăm o soluţie comună pentru depăşirea crizei constituţionale cu care ne confruntăm”.
“Sunt bucuros de a fi capabil să spijin pe deplin decizia luată de Alianţă pentru a pune capăt acestei crize. Această soluţie a fost discutată cu liderii UE, care au sprijinit-o fără nicio rezervă. Am avut discuţii cu cei patru lideri ai Alianţei şi liderul Partidului Comuniştilor cu scopul de a găsi modalităţile de modificare a articolului 78. Nu a fost posibil de a ajunge la un compromis general între Alianţă şi Partidul Comuniştilor în acest sens, unica soluţie pentru deblocarea situaţiei fiind de a invita populaţia să se pronunţe asupra acestui subiect, ceea ce este normal într-o democraţie. Soluţia dată este sprijinită de Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei şi Uniunea Europeană. Adresez cetăţenilor Moldovei un apel de a-şi exercita dreptul la vot în viitorul referendum,” a declarat Secretarul General al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland.
Note pentru ziarişti
Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu era obligat să dizolve Parlamentul la 16 iunie 2010 şi să anunţe organizarea alegerilor. Amendamentele la articolul 78 din Constituţie sunt necesare pentru a depăşi impasul politic şi instituţional. Au fost întreprinse trei tentative de a alege Preşedintele pe parcursul unui an. Două propuneri alternative pentru amendamentele constituţionale au fost înaintate de PCRM şi AIE, niciuna nu a acumulat 2/3 din majoritate pentru a putea fi adoptată.
Secretarul General al Consiliului Europei a fost invitat la Chişinău la 2-3 iunie pentru a media găsirea unei soluţii între părţi în vederea depăşirii crizei politice.